Universitatea Cluj are un început de sezon mult sub așteptări. Două înfrângeri dublate de tot atâtea victorii reprezintă un bilanț intermediar negativ pentru o echipă considerată favorită la promovare, dar neliniștea principală vine mai degrabă din modul în care ”U” a pierdut la Târgoviște și la Timișoara. Rar vezi în două meciuri o echipă mai blazată ca ”U” în cele două deplasări, incapabilă de reacție la ce se întâmplă pe teren, apatică și demotivată de parcă cineva i-ar fi obligat pe jucători să fie acolo împotriva voinței lor. Cauze, efecte și tratament:
Lotul
Ca niciodată, conducerea clubului nu are absolut nicio vină pentru ce se întâmplă la echipă. Deși stufoasă, bipolară și fără experiență în fotbal, conducerea lui ”U” trebuie exclusă din start de pe lista vinovaților. Mai mult, blocând din start orice imixtiune în deciziile sportive venite dinspre sfătuitori atârnați ca de obicei în jurul echipei, conducătorii Universității au asigurat un climat decent și unic în peisajul românesc: fotbaliști plătiți la zi, nicio declarație deplasată prin presă, condiții de antrenament peste media diviziei și, în general, cam tot ce este nevoie pentru performanță. Nici măcar un singur jucător din lotul lui ”U” nu este acolo pentru că l-a vrut altcineva decât managerului sportiv și antrenorul. Sabău și Falub, împreună, au structurat lotul așa cum au considerat ei că este necesar pentru promovare. Dacă ”U” a renunțat la Lemnaru (iartă-ne, Vali!) sau Onicaș, dacă a transferat fără număr de la Viitorul lui Hagi (o blasfemie pentru un club care de 100 de ani produce jucători de valoare), dacă foste glorii locale apuse mai fac parte din lot, dacă unul vine și altul pleacă mereu, e numai pentru că managerul și antrenorul au fost puși să lucreze împreună și este exclusiv decizia lor comună. Pe înțelesul tuturor, pentru că Lemnaru sau Onicaș joacă la Turda, Gavra sau Coman la ”U”, nu e din cauză că așa au vrut Constantea sau Irimieș, ci pentru că așa au hotărât Falub și Sabău. Ei doi sunt singurii responsabili pentru ce are ”U” astăzi în teren, pe bancă și la antrenament. Chiar dacă, după mine s-au făcut mari greșeli prin renunțarea la jucători dedicați în totalitate culorilor și care puteau reprezenta modele veritabile de trăire pentru ”U” iar locul lor a fost luat de fotbaliști care nu au confirmat la clubul Regelui, consider că Universitatea, cu ce are acum la dispoziție, poate promova în Liga 1 și e obligată să facă asta.
Jocul
Oricine înțelege cât de cât fotbalul din punct de vedere tactic își dă seama că Universitatea este o echipă bine organizată. O spun toți jucătorii, chiar dacă nu sunt mulți fotbaliști care să se dea în vânt după după rigorile fotbalului tacticizat. Cu toate acestea, la Târgoviște și Timișoara, Universitatea a pierdut lamentabil. Iar asta nu s-a întâmplat pentru că adversarii au fost mai valoroși sau pentru că au pregătit jocul mai bine, ci pentru că, vorba clișeului, și-au dorit mai mult victoria și au dat totul ca să o obțină. Și așa vor fi toate echipele cu care vom juca, puternic motivate de dorința de a învinge. Dincolo, ”U” Cluj- o echipă apatică, lipsită complet de motivație, o căruță de domnișoare în drum spre pension. Din punctul meu de vedere, lipsa de motivație îl face pe Căpșună (pardon, Căpușă) să centreze în primul om sau prin spatele porții, pe Abrudan să aștepte mingea de la copiii de mingi ca să bată un aut în minutul 85 la 0-1 sau pe Florescu să picteze cu exteriorul orice pasă ce ar trebui să fie decisivă. Cauzele lipsei de motivație sunt, din punctul meu de vedere, multiple. Ordinea nu contează, importanța lor e la fel:
1. Antrenorul- Complet din punct de vedere al cunoștințelor tactice, Falub nu este un liant sau descoperitor al energiilor interioare umane. Mai mult, enervează prin modul în care transmite cerințele către jucători. Cei cu psihicul mai slab ajung să acționeze mecanic, cu frica de a nu greși. Cel mai la îndemână și recent exemplu este Ursu, un fotbalist căruia îi place să se alinte și care a ajuns acum să fie terorizat de prezența antrenorului. Veșnic nemulțumit de ce se întâmplă în jocul propriei echipe, Falub este un autist al comunicării motivaționale.
2. Suficienții- O atitudine de suficiență este vizibilă de multe ori în rândul câtorva jucători. În special cel veniți de la Viitorul par a percepe legitimarea la ”U” ca o pedeapsă și nu o șansă de afirmare. Aerul de superioritate în fața ”băștinașilor” determină o implicare superficială. Crescuți într-un club fără tradiție, jucătorii veniți de la Viitorul nu cunosc sentimentul de a pune ”osul” pentru culori și suporteri.
3. Suporterii- Niciodată nu am văzut suporterii lui ”U” atât de toleranți cu eșecurile. Sunt minunați, cântă mereu dar parcă nu-i prinde rolul de Zorba în fața dezastrului. Susținerea necondiționată a echipei nu exclude și protestele în momente cheie. Dacă nu de frică, atunci măcar de rușine jucătorii ar trebui să învețe că la ”U” eșecul e o povară, nu un pretext de a cânta cu suporterii.
4. Florescu- ăsta nu intră în nicio categorie. E unic. Și complet inutil. Pe mine mă motivează la somn.
***
Cam astea sunt, după părerea mea, problemele pentru care ”U” nu este acolo unde ar trebui să fie în clasament. Nu sunt grave, dar nerezolvarea lor ne va mai strica multe week-end-uri în acest sezon. Dacă ne mințim și credem că soluția salvatoare stă într-un om, fie el președinte, manager, antrenor sau Goga, vom avea un centenar trist.