Schimbarea gazonului de pe Cluj Arena, anunțată încă din iarnă de către președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, s-a dovedit o minciună. În locul unui gazon care să rivalizeze cu cele din Barcelona sau Milano (după cum spunea Tișe), Universitatea va juca și în noul sezon pe un covor de petice.
Vom înlocui în acest an gazonul Cluj Arena în întregime, după Festivalul Untold din luna august, prima oară după șapte ani de funcționare neîntreruptă. Va fi cel mai modern stadion din România, singurul care va avea gazon hibrid, care este o combinație între gazon natural și unul artificial.În Europa sunt doar câteva stadioane cu un astfel de gazon hibrid, cum sunt cele din Barcelona sau Milano. De asemenea, vom schimba sistemul de drenaj, cel de încălzire și vom extinde aparatele de fotosinteză care vor ajuta la refacerea și regenerarea gazonului într-un timp foarte scurt.
Alin Tise, 29 ianuarie 2019
Asta zicea Alin Tișe în 29 ianuarie 2019, când a organizat și o conferință e presă pentru a anunța marele eveniment. În realitate, gazonul de pe Cluj Arena trece doar printr-o operație de peticire precum un drum județean. Sursele noastre din Consiliul Județean spun că vorbele președintelui Consiuliului Județean nu s-au transpus niciodată într-o inițiativă concretă, spre dezamăgirea miilor de proști care așteptau în această toamnă noua minune verde pe Cluj Arena.
În prezent, aproape jumătate din suprafața gazonului este afectată de cele patru zile de Untold. După cum se poate vedea în fotografii, se schimbă doar porțiunile grav afectate. Nici vorbă de iarbă hibrid, lucrări la sistemul de drenaj sau la cel de încălzire.
Singura schimbare vizibilă la stadionul ”Cluj Arena” este amplasarea unei reclame luminoase pe latura dinspre hotelul Sport, cu numele și prenumele proprietarului: Consiliul Județean.