Mâine se împlinesc doi ani de la exorcizarea Clujului. Sigur, în contextul zilelor de acum, când existenţa Universităţii atârnă de un fir de păr şi fără a avea o certitudine palpabilă că mai există viaţă după faliment, seara de luni, 24 martie 2014, pare un fapt arhivat şi fără mare relevanţă. Dar nu e aşa...
24.03. 2014 e data de la care noi, cei care trăim pentru „U”, am putut să trecem peste singura linie rămasă din reduta falsă trasată în laboratoarele Cocinei şi să trăim sentimentul deplin al dominaţiei în Cluj. Odată dărâmată bariera propagandei că performanţa sportivă vine din Gruia, oraşul şi-a întors faţa către Universitatea şi a acceptat ceea ce noi ştiam: la „U” e suflet, iubire şi pasiune!
După 24.03. 2014 am mai bătut scârba vişinie în momente chiar mai importante, precum semifinala de Cupă. Dar niciodată nu am mai trăit emoţia absolutului din acea seară de martie. Ţin minte că mi-a stat inima în loc prin minutul 80, când mingea a lovit bara ,după care a sărit în braţele lui Veselovsky, noi fiind deja prăbuşiţi pe scaune, cu ochii închişi, prelungind clipa în care să-i deschidem, convinşi fiind că vom vedea viermii vişinii bucurându-se ca de atâtea alte ori. Dar nu a fost aşa, tabela a încremenit la 2-1 pentru noi şi aşa a rămas de atunci. În zilele ce au urmat, ca după o terapie încheiată cu bine, am învăţat să trăim mai ales pentru noi, redescoperindu-ne, acceptându-ne. Obsesia 1907 se încheiase.
Mâine se împlinesc doi ani de când CFR e doar subiect de ironii, dezgust şi negare. Dar nu mai e ură.
24.03.2014- Doi ani de când bem!