Am scris zilele trecute despre o situație pe care o consider anormală: o generație de juniori campioni naționali este risipită în divizia ”C” în loc să umple golurile vestiarului. Ulterior, clubul Universitatea și-a precizat poziția, susținând că împrumutul este doar o perioadă temporară din cariera foștilor campioni de juniori, iar aceștia pot fi oricând rechemați la Cluj. Dat fiind obiectivul echipei, este imposibil ca acești jucători tineri să fie folosiți acum de ”U”.
Dezvolt câteva argumentele care m-au făcut să deschid subiectul, poate le citește cine trebuie și mai taie din aripile anomaliei. Da, e adevărat că un junior de 16-17 ani poate lua cu greu locul în echipă unui fotbalist cu experiență. Dar, și acum trebuie să pun ghilimele pentru că toate cuvintele îi aparțin lui Adrian Falub, fost jucător al Universității Cluj, cântărirea nu se face cu aceleași unități de măsură când vine vorba de juniorii tăi, potențiale produse cu valoare comercială: ”Am debutat la ”U”, la seniori, în divizia A, la 17 ani. Pe postul meu evolua un jucător de 30 de ani. Forma și valoarea mea la acel moment erau sub ale titularului, dar am fost împins să joc titular pentru că s-a considerat că am potențialul de a depăși în timp parametrii atinși de titularul de până atunci. Până la urmă așa s-a întâmplat, dar au fost meciuri după care poate nu meritam să mai intru în primul unsprezece. Am primit încredere nu pentru ce eram în acel moment, ci pentru ce puteam să ajung.” Cuvintele lui Falub exprimă foarte exact esența problemei ridicată de folosirea juniorilor: ca să devină fotbaliști au nevoie în primul rând de încredere, iar evaluarea lor nu se poate face după un meci-două.
Mi-e greu să accept că există explicații pertinente pentru faptul că niciun jucător ajuns deja la 19 ani și care în ultimii trei ani de juniorat a câștigat câte o medalie națională, nu își găsește locul în lotul lui ”U”. Acolo unde, vă spun ca să nu căutați pe Google, există jucători aduși de departe și plătiți fără să joace vreun minut. Renunțând la a mai plăti dvd-uri, Walter ar face o economie suficientă cât să înscrie în divizia ”C” echipa a doua a lui ”U”, unde juniorii și foștii juniori ar putea juca fără să fie nevoie împrumutul lor la același nivel, dar prin cotloane geografice ale fotbalului inaccesibile monitorizării.
Vorbim despre jucători ajunși deja la 18-19 ani fără să joace vreun minut la ”U”, în condițiile în care la Viitorul Constanța debutează în prima ligă la 16-17 ani. Când vor ajunge foștii juniori ai lui ”U” să joace la clubul care i-a crescut și le-a inoculat dragostea pentru alb și negru? La 21-22 de ani, mai întâi rezerve și apoi schimbări de trecerea timpului? De ce ar mai vrea copiii să vină la ”U” când văd că visul lor de a deveni fotbaliști se năruie pentru că locul lor în vestiar este ocupat de, să zicem, Bambara?
Tristețea mea e accentuată și de mâhnirea că, după câteva generații de juniori în care s-a investit și care au obținut rezultate, urmează o prăpastie imensă în tot centru de copii și juniori. De la 17 ani în jos, ”U” nu mai are în momentul de față vreo performanță de scris în memorie. Dimpotrivă, vine din urmă o mare pată neagră din care doar cu mare noroc va sări vreun fotbalist spre performanță. De aceea, discuția noastră va rămâne deschisă mult timp de acum încolo. Voi saluta fiecare pas făcut de juniori spre vestiarul lui ”U” și îndemn la toleranța judecătății în privința lor: să-i apreciem pentru ce pot să devină, nu pentru ce sunt azi! O singură condiție lipsește: să facă și clubul la fel!
Mihai Hossu
