”U” se mișcă bine pe piața transferurilor și dă încă o lovitură după legitimarea lui Gil Bahia, fostul coleg de cameră al lui Neymar. Astfel, conform unor surse foarte bine informate, Universitatea l-a transferat încă din vara trecută și pe fostul coleg de cameră al lui Usain Bolt, dar a ținut secret acest amănunt pentru a-l proteja pe jucător de asaltul fanilor. Deși am reușit să aflăm numele colegului de cameră al lui Bolt, vă prezentăm fotografia blurată în ideea că nu veți recunoaște atletul.
Fostul coleg de vestiar al lui Sergiu Radu la Energie Cottbus, Vlad Munteanu- în prezent administrator special la Universitatea Cluj- a declarat că prin astfel de transferuri  face tot posibilul ca ”U” să devină fostul club al lui Walter.

 

Comentarii