Scriu astăzi doar pentru Florian Walter.
N-am vorbit niciodată cu el, așa încît pot să-mi șterg singur orice eventuală bănuială de părtinire. L-am judecat de fiecare dată (statutul de suporteri ne-a investit pe toți cu acest drept, altfel nerecomandat muritorilor) doar prin prisma faptelor și acțiunilor sale în raport cu ”U”. Nu mi-a plăcut  renunțarea lui  ușoară la luptă atunci cînd a invocat șicanele dinspre dealul cu 1907 străzi. Așteptam la ”U” un conducător capabil să se bată pentru noi, nu un mieunat de învins. Prin urmare, i-am salutat fuga spre Ploiești cu vorbe nepăsătoare, considerînd capitolul închis din ziua în care a semnat transferurile.
Au trecut de atunci doi ani și se vor face trei. ”U” a mers însă mai departe datorită lui, deși au fost zile cînd l-a durut în fund de club. Nu pot aprecia ce anume l-a determinat să se răzgândească. Habar nu am. Cert este că a făcut-o și încet, încet, lucrurile au intrat într-un normal aparent. A dat din nou bani, a mers în deplasări și cantonamente, a ținut în viață echipa când toți credeam că o va îngropa.
Consider că a venit momentul să trecem, noi și el, într-o altă etapă. Clubul e acum un cuib de vipere. Toți se mănâncă între ei, dacă merge unul până la baie când se întoarce nu își mai găsește scaunul. Cei care încă nu și-au dat în cap o vor face  curând. Expresia de sat fără câini se prescurtează ”U”. În tribunele stadionului bate vânt de gheață. Suporterii s-a împrăștiat în toate zările, au mai rămas lângă echipă doar cei atinși de boală incurabilă și fără vindecare. Și lor și celor plecați deja le lipsește orizontul, mai cântă lălăit din inerție așteptând să se stingă lumina.
Toate cele de mai sus se întâmplă pentru că lipsește comandantul. Mergem la război, dar fiecare îl are pe al lui. Vino, Walter, și spune-ne că ne îndreptăm spre ceva. Spre cupe, spre B, spre naiba, dar să știm că dincolo de mîine există o țintă. Nu pot să zic că ești dator să o faci, dar pot să afirm că ar fi scânteia care ar aprinde din nou focul pasiunii. Treci peste temerile tale, oamenii au obosit să te mai înjure. Vor doar să știe că exiști și te vor primi mai bine decât au făcut-o cândva. Pe aici, am cam înțeles toți că ”U” mai există datorită ție.
E rândul tău să realizezi că e momentul să te întorci între noi. Mai suntem atât de puțini și ”U” e tât de bolnav încât mâine s-ar putea să fie prea târziu.

 

Comentarii