Nu știu când, nu știu cum, nu știu de ce. Dar, în drumul nostru prin viață alături de ”U”, ne-am trezit peste noapte singuri. Mult prea singuri. Unde sunt frații noștri de altădată?

Universitatea are peste 80 000 de like-uri pe contul oficial. Și 1 500 de oameni la meciuri. Într-o dispoziție rezonabilă dintr-o zi fără sens, numărând de dimineața până seara doar fanioanele atârnate la oglinzile mașinilor, ar ieși un total de câteva mii. Cu toate acestea, ”U” are 1 500 de oameni la meciuri. O poză de doi bani, un câine sau o mâță cu fular alb- negru, un filmuleț în care mirele cântă la spartul nunții ”Slavă ție, studenție”, strânge mii de aprecieri. Sâmbăta la meciuri, sunt 1 500 de oameni.

 

Știu și văd că nu ați dispărut. Când și când, chinuiți de ultimele zvâcniri ale conștiinței, apăreți în tribună, lângă ”U” dacă… Dacă adversarul e Steaua. Sau defunctul CFR 1907 Străzi. Știu și văd că veniți pentru ”U”, toți cei care calcă pe ”Moina” respiră același aer. De ce o faceți atât de rar?

Ceva s-a întâmplat cu voi, pierduții timpului. Vă scriu de lângă ”U”. Sunt vremuri grele. Nu mai grele ca în alți ani, când încă eram toți. Aceiași tâlhari și hoți de sentimente se joacă cu ”U” într-o ruletă în care noi nu contăm. Doar numele lor diferă, restul e neschimbat. Dar, pentru prima dată în viață, avem de ce să fim acolo. Niciodată nu s-a întâmplat să ținem o echipă formată doar din copiii noștri. Altă generație își pregătește deja crampoanele să muște din gazon, iar alta îi calcă pe urme. Ani de zile putem exista doar din ce avem astăzi.

Tot, absolut tot ce ați vrut și ați visat în vremurile în care trăiați pentru următorul meci, s-a întâmplat acum. Din greșeală și  neputință, dar, în sfârșit, putem să ne umplem inima cu ”U” la meciuri. Copiii ăștia care îmbracă acum tricoul trebuie încurajați, apărați, iubiți. Cam tot ce făceam cu alții în trecut, fără merit. Nu vi se rupe sufletul purtând într-un colț de parbriz fanionul, într-o poză de profil fularul și în niciun buzunar biletul?

 

Ce rahat ținut sub limbă vă duce departe de stadion când copiii ăștia au așa mare nevoie de noi, când ”U” are nevoie de noi? Mai suntem 1 500. Voi, îndrăgostiți de ”U”, ipocriți ce vă spălați conștiința precum mersul la biserică, credeți că dacă ați fost la Înviere vă așteaptă Raiul? Trăiți cu impresia că dacă îmbrăcați tricoul la meciul cu Steaua e suficient pentru un an întreg, vă așteaptă ”U” să vă îndreptați din nou fața spre el la următoarea sărbătoare?

Suntem o mare familie. Ne mai întâlnim la nunți și la înmormântări după ce ani de zile am mâncat împreună în fiecare zi, la amiază. Noi, suporterii lui ”U”, poate pentru prima dată în istorie, nu ne merităm echipa.

 

Respecte celor ce vin pe stadion, celor care mai urmează echipa în deplasări și țin steagul sus. Doar datorită lor nu ne-am transformat încă toți din suporteri în like-uri.  

Comentarii