Doar judecând cu dreaptă măsură trecutul putem evalua corect prezentul. Din fericire, viitorul nu există.

Sabău a fost unul dintre puţinii idoli cărora tribuna le-a căzut la picioare. S-a intors la Cluj într-un moment cumplit al existenţei clubului. În 2000 Universitatea retrogradase pentru prima dată în „C” şi oraşul, care la acea vreme alcătuia cu adevărat o comunitate locală, părea căzut în contemplarea dezastrului. Sabău a salvat atunci Universitatea. Cu toate acestea, abia reîntoarcerea lui trei ani mai târziu, în 2003, şi rapida sa plecare după două etape au aprins patimile suporterilor. Tribuna a făcut eforturi inimaginabile pentru păstrarea lui aici. S-au tipărit manifeste de susţinere, s-au strâns semnături pentru a-l face pe Sabău cetăţean de onoare, conducătorii clubului au fost ameninţaţi cu violenţa în cazul în care idolul va pleca. Mai mult, şi nu e deloc  exagerare sau figură de stil, au fost suporteri care au plâns în faţa lui rugându-l să rămână. Le-a promis că nu va pleca şi a plecat a doua zi.

Tot de a doua zi, Sabău a devenit paria pentru mii de suflete. Spun şi astăzi acelaşi lucru ca şi atunci, în lipsa unei explicaţii aşteptate atâţia ani: Ai fost un laş, Neluţu Sabău! Proşti am fost toţi cei care am crezut în tine!

Dar, cum viaţa este mereu o curvă cu ispite la vedere, trebuie să spun povestea mai departe. De vreun an, de când a devenit tot mai evident că nu mai există viaţă după Walter la „U”, a început bătaia pentru preluarea numelui „U”. Ceea ce vedeţi astăzi, un club în plin proces de organizare pe principii solide, e în mare parte meritul lui Sabău. Ascendentul lui în faţa lui Boc şi a celor mulţi care şi-ar fi dorit un „U” doar pentru ei şi prieteni a făcut ca Universitatea să plece pe un drum rezonabil. Nu spun că în totalitate sănătos, dar măcar corect. Doar prezenţa lui Sabău menţine acum în club o graniţă solidă între deciziile sportive şi amestecul unor oameni care au impresia că se pricep la toate. Fără Sabău, „U” ar fi fost un poligon pe care amatorii s-ar fi jucat de-a fotbalul.

Pericolul ca ce se construieşte astăzi să se năruie mîine este încă foarte mare. Sabău joacă, din nou, un rol important în existenţa lui „U”. Decisiv chiar. În condiţiile de acum, când prea puţini pot realiza dimensiunea exactă a prăpastiei în care se află atât Universitatea cât şi noi, ca grup, mi-e greu să-mi închipui în ce direcţie am merge fără Sabău. Nu cred că există, nici măcar la nivel de discuţie, cineva cu competenţe sportive mai mari decât ale lui Sabău. Din aproape toate perspectivele este omul potrivit pentru „U”.

Pentru mine, Sabău va fi întotdeauna ce a fost din 2003 încoace: un trădător laş. Atât doar că, fără mine, Universitatea ar continua să existe. Fără Sabău, nu cred.

Alegem binele personal sau al lui „U”?

 

 

Comentarii