Nu trebuia să fie aşa. În viziunea primarului Emil Boc, cel care gira în 2016 construcţia de după falimentul societăţii lui Walter, Constantea şi Irimieş- la momentul respectiv având fiecare un plan individual de continuitate a brandului U- urmau să colaboreze la vârful nou apărutei societăţi „ACSF Alb-Negru al Studenţilor Clujeni”. Trei ani mai târziu e astăzi. Şi nu e pace.
Când murea un „U”, alţi doi „U” se năşteau la Cluj
Pentru a putea înţelege mai bine prezentul ne întoarcem în istorie. Una nescrisă până acum, dar reală în totalitate. În primăvara lui 2016 era evident pentru oricine că societatea lui Walter urma să încheie socotelile. Echipa retrograda în „C”, patronul era închis iar marca „U” fusese deja cedată Consiliului local Cluj. Se încheia o etapă, urma alta, „U” nu putea să moară. Cursa renaşterii începea chiar şi fără un start oficial. Concurenţi, doi dintre oamenii apropiaţi primarului: Radu Constantea şi Cosmin Irimieş.
În proiectul lui Radu Constantea a fost lipit încă din faza incipientă fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău. Retras de ceva vreme din viaţa sportivă, Sabău urma să fie un vector de imagine important care să ofere legitimitate noii construcţii. Apoi, beneficiind de oarecare notorietate în rândul suporterilor, de când cu finala Cupei din 2015 când s-a implicat activ în obţinerea aprobărilor şi chiar a plătit din buzunar pentru trenul special spre Bucureşti, Constantea a mai pus un pilon în construcţia sa: sprijinul fanilor!
Cronologic vorbind, Cosmin Irimieş a fost însă cel care a plecat primul pe drumul dobândirii brandului „U”. Ingenios şi abil, exact însuşiri pe care nu le avea Constantea, Irimieş a început munca din 2015. Din acel an şi până la dispariţia fostei societăţi, sub conducerea directorului general adjunct al Direcţiei Generale Administrative o nouă echipă de fotbal rupea normele performanţei în presa locală: echipa UBB-ului. Căutaţi în presa din vremea respectivă şi o să găsiţi zeci de articole despre echipa UBB-ului (compusă în mare măsură din jucători profesionişti la „U” Cluj) campioană locală, judeţeană, naţională etc, plimbată pe la toate competiţiile internaţionale dedicate studenţilor. În fapt, acesta era planul prin care Cosmin Irimieş se gândea că ar putea cere, de altfel legitim, trecerea brandului „U” la UBB şi continuarea activităţii prin echipa de fotbal a Universităţii.
Doi într-o barcă
Cele două proiecte s-au unit în unul singur în biroul lui Boc prin abilitatea lui Irimieş, care a ştiut că porneşte cu şansa a doua într-o eventuală competiţie în faţa primarului. Care, oricum, doar de aşa ceva nu avea chef când timpul îl presa să anunţe soluţia prin care salvează Universitatea. Cumva forţat, dar putem spune că Irimieş s-a „lipit” pe proiectul lui Constantea şi din maternitatea primăriei a ieşit un copil cu doi taţi. Unul preşedinte, celălalt vicepreşedinte.
Funcţia de conducere i-a revenit lui Constantea, dar Irimieş, cu argumentul UBB în spate, nu s-a mulţumit niciodată cu rolul secund. Totuşi, oamenii au păstrat aparenţa convieţuirii sub pretextul scopului comun: binele lui „U”.
Constantea a condus clubul după un principiu. L-a lăsat pe Sabău să ia toate deciziile sportive. Chiar dacă în sezonul trecut a realizat că limitele profesionale ale managerului sportiv au fost atinse odată cu promovarea în B, că omul nu este capabil să formeze un lot sau să ia deciziile sportive corecte, nu s-a amestestecat niciodată în munca lui. Principiul lui Constantea, de delimitare a atribuţiilor în club, a funcţionat până în această vară. A pierdut promovarea, deşi deciziile sportive nu i-au aparţinut şi atunci a renunţat să mai aplice principiul, cedând conducerea.
Fără să o facă şi în acte, unde Constantea este preşedinte şi Irimieş vicepreşedinte, cei doi au făcut rocada în funcţionalitatea clubului. Stilul de lucru al lui Irimieş este opus celui promovat de Constantea şi presupune un control permanent al tuturor deciziilor sportive. Faptic, Irimieş i se substituie acum lui Sabău şi supervizează tot ce mişcă pe linie sportivă.
Victime: suporterii!
Ce mi se pare mie cel mai tragic în toată această poveste de la vârful conducerii sunt victimele de la baza piramidei: suporterii! Atât Constantea cât şi Irimieş simt nevoia de a fi validaţi de către suporteri şi asta a divizat inclusiv peluza. Un grup îl susţine pe Constantea în timp ce altul e de parte lui Irimieş. Într-o perioadă în care „U” nu mai este ameninţată din exterior, transformarea grupului de suporteri în susţinători ai polilor de putere sărăceşte, de fapt, Universitatea. Nu îi acuz pe cei care astăzi s-au transformat din suporteri ai lui „U” în suporteri ai lui Constantea sau ai lui Irimieş. Vina nu este a lor, ci a celor care, chiar şi neintenţionat, i-au atras spre sine îndepărtându-i, de fapt, de „U”.
Suporterii participă la această luptă surdă alimentaţi de frica gratuită că „U” ar putea să dispară dacă se retrag sponsorii sau UBB-ul. O să le reamintesc că în 100 de ani de existenţă din „U” au dispărut, fizic şi împotriva voinţei lor, Iuliu Haţieganu, Emil Luca, Ivansuc sau Petru Emil şi „U” a continuat să existe. Va exista chiar dacă vor pleca din laşitate Untold, Irum sau UBB.
În schimb, dacă nu vor mai fi suporteri, nu va mai fi nici „U”. Pentru că, oricât de buni, corecţi, capabili sau generoşi o sa fie conducătorii, nimeni, niciodată, nu va ieşi din casă pentru a scrie pe un zid:
Mamă te iubesc, dar nu ca pe Irimieş sau Constantea!