Meciul cu Frâna Mică trebuia să fie (şi până la un punct chiar asta a şi fost) doar un pretext pentru trăiri intense lângă „U”. O seară caldă de vară, o divizie încă obscură, amintiri din măreţia trecută şi speranţe pentru viitor. Puţin despre fotbal, încă mai suntem în etapa în care ne jucăm şi doar cu gândul mergem la masa celor mari, în liga stadioanelor pustii.

Egal cu Frâna Mică nu e un rezultat important câtă vreme spectacolul pe care „U” îl oferă e în peluză şi mai puţin pe teren. Campionatul e lung şi e lege că vom promova la sfârşit din motive ce nu ţin de voinţă. E o diferenţă încă mare între ce avem noi în vestiar şi ce pun adversarii pe tablă, deci haideţi să lăsăm deocamdată crispările unor momente proaste şi să ne bucurăm de ce avem: 6200 de oameni în tribune, cântece, stadion şi echipă. Avem pe „U” şi ne avem pe noi.

Singurul care pare a nu înţelege ce se întâmplă în jur e Popescu. După ce s-a luat mult prea mult în serios timp de un an prin liga a IV-a, călărind până la deşelare rezultate obţinute cu nimeni, antrenorul nostru pare că a suferit un şoc la întîlnirea cu liga a III-a. Repet, a III-a! După meciul primei etape, meci pe care „U” nu l-a câştigat din vina antrenorului şi nu din alte cauze (patru fundaşi la un singur atacant advers când mingea e la noi!, Ursu, Goga, Haţiegan şi alţii puşi aiurea într-un sistem care oricum nu li se potriveşte), rezultând de aici o partidă în care puţinele reuşite au venit doar prin calitatea individuală a jucătorilor, Popescu insultă prin declaraţiile de la final cei 6200 de oameni care au văzut meciul:

 Eu zic ca echipa care a jucat azi si a arata niste trasee a fost "U" Cluj. Meciul a fost la discreţia noastră, iar după schimbări nivelul jocului nu a mai fost acelaşi, dar puteam să închidem jocul în diferite momente. Cel puţin în minutul 75 am avut patru-cinci situaţii de unul contra unul, dar oricine ţine minte rezultatul final. Îmi pare rău că nu am început cu dreptul. Mergem înainte şi vom corecta greşelile care au fost. Vom îmbunătăţi atitudinea pentru că la "U" Cluj sunt pretenţii mari.

Marius Popescu, antrenor.

Pentru cei care nu au fost pe stadion precizez că nimic din ce spune antrenorul nu s-a întâmplat sâmbătă seara. Trasee a avut doar Popescu, de pe bancă la vestiar în pauză şi înapoi în repriza a doua, jocul nu a fost la discreţia noastră, mai precis jocul nostru a fost discret, iar cele patru- cinci situaţii de unul contra unul au fost vreo trei din care două la 80 de metri de poartă şi a rămas doar una. Pe care nu mi-o amintesc.

Închei optimist şi promit că voi face şi eu precum  Goga sau Giurgiu: voi încerca să nu mai aud nimic din ce spune antrenorul!

Pace!

 

Comentarii