Jucătorul din imagine, care semnează în original pe fotografie, este o legendă a fotbalului mondial. A calificat naționala țării sale într-o finală de campionat mondial, iar cu echipa de club a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni și cinci titluri de campion al Spaniei, fiind de patru ori golgheterul campionatului spaniol. În 1995 a fost desemnat cel mai bun marcator al secolului (a marcat 512 goluri în 528 de meciuri jucate în carieră!), iar numele său îl poartă din 2007 premiul pentru cel mai frumos gol al sezonului în întreaga lume.

Ferenc Puskas, căci despre el este vorba, evolua în 1965 la Real Madrid. În acel an, în luna decembrie, în capitala Spaniei avea să ajungă și Universitatea Cluj, care urma să întâlnească formația Atletico Madrid în turul secund al European Winners Cup. În acel an, Universitatea Cluj câștigase Cupa Românei iar în turul doi al aventurii europene sorții i-au scos în cale formația Atletico Madrid. În manșa tur desfășurată la Cluj a fost 2-0 pentru spanioli, astfel încât nu se mai punea problema calificării înaintea returului. Cu toate acestea, atunci când jucătorii lui ”U” au ajuns la Madrid o mare vedetă a acelor vremuri i-a așteptat și invitat în oraș: Ferenc Puskas. Marele fotbalist maghiar, legitimat la Real Madrid și fără drept de a se întoarce în Ungaria (fugise din țară ca protest împotriva regimului comunist), i-a așteptat pe clujeni ca pe niște prieteni vechi. I-a invitat pe toți la bere și le-a povestit câteva lucruri interesante: el, marele Ferenc Puskas, fotbalist aflat în culmea gloriei sportive după câștigarea mai multor Cupe ale Campionilor Europeni și prezența într-o finală de Campionat Mondial, fotbalistul care bătuse pentru prima dată în istorie Anglia la ea acasă era îndrăgostit de...Cluj! Asta le-a povestit Ferenc Puskas clujenilor de la ”U” și faptul că rădăcinile lui erau în România, părinții săi fiind năcuți în Banat.

Pentru jucătorii lui ”U” a fost o întâlnire pe care nu au uitat-o niciodată. Puskas le-a dat prietenilor săi fotografii semnate de el chiar atunci, la masă. Una dintre ele s-a păstrat până acum, pierdută printre amintirile lui Simion Moguț, portarul nostru din generația Cupei. Astăzi, fotografia a trecut în colecția unui suporter al Universității ca să poată spune mai departe o poveste cum numai fotbalul poate scrie.

Comentarii