Scriu la cald despre un meci care a adus bucurie în ambele tabere. Oaspeții și-au clănțănit cu dinții știrbi victoria venită târziu, scop ce le definește existența, noi am savurat meciul. Pentru cei care au deschis către apus manualul de suporter precizez că am fost mândru de echipă: atitudine și determinare, de aceea am aplaudat cu inima deshisă la final!
Să le luăm pe rând. De când am bătut la 7 străzi, 24. 03. 2014, lumea nu mai e la fel. Cu golul lui Ciupe s-a dus naibii ultima fărâmă de ură față de multinaționala peluzei plătite cu sandwich-uri și sucuri, dă-le, Doamne, putere de a ieși din iobăgie ca să avem și noi cu cine ne măsura. Până atunci, compasiune scrie pe mine când le văd poșetele din coregrafiile copiate din abecedar: Ana are mere, Iuliu are bani, voi ce aveți? 1907 Străzi a învins norocos în ultimul minut iar noi am fost supărați preț de o țigară, după care ne-a trecut. Măi, dacă tot ce contează în Gruia sunt trei puncte, luați-le flăcăi pe toate și ascundeți-le în sân să vă pipăiți noaptea în extaz, iată dragostea voastră cum stă ascunsă în piept!
Și acum despre ”U”. A fost așa cum ne-am dorit să fie, determinată. După meciuri ca acesta poți ieși din casă fără rușinea că strigă copiii după tine ”nenea, la voi se dau somnifere în loc de vitamine?” La vreo trei săptămâni de când a venit la Cluj, începe și Ogăraru să se prindă cum stă treaba cu jucătorii pe care îi are și echipa a jucat cam ce trebuia să joace. Dau cu dărnicie punctul pierdut în minutul 93 pentru impresia și perspectiva de bine lăsate de ”U” în Gruia, chiar dacă în clasament ne rod cariile retrogradării și moștenirea fostului antrenor a rămas virgină. Se știe că ”U” începe să strângă puncte abia după etapa zece, așa că, după media ultimelor sezoane, avem încă excedent de puncte.
Pe final, câteva regrete. Gruia nu mai e ce a fost. De vină pare a fi 24.03. 2014- un vârf odată cucerit și însemnat își pierde din aură. Veșnicii țărani rezemați de butoanele sonorizării, spectatori fără cultură fotbalistică atârnați de fulare ca funiile de ceapă pe marginea drumului, prostie. După anii de revoltă și frustrare pentru ceea ce se întâmplă la 1907 străzi, ieri am simțit doar indiferență și plictiseală. E semn că s-a format și funcționează imunitatea Clujului la virusul alb-vișiniu. Maximă compasiune și adânci regrete pentru miile de suflete răpuse în trecut de boala care, iată, nu mai sperie pe nimeni acum.
Să ne vedem de ale noastre.
Mihai Hossu
 

Comentarii