A trecut multă vreme de când pe banca lui ”U” n-a mai stat un antrenor. Aproape că am pierdut șirul instructorilor sportivi, pensionarilor, filosofilor, țînțarilor, dulăilor sau sonaților puși să antreneze Universitatea și în același timp să toace nervii intoleranților la non-valoare. La cât am suferit din cauza cretinilor autointitulați antrenori e de mirare că mai pot privi spre banca de rezerve fără sechelele inerente atâtor experiențe traumatizante încheiate, invariabil, cu expresii de genul ”pleacă, mă, în pizda mă-tii, să nu te mai văd pe aici!”
Mihai Teja, venit  anononim și secund, pare făcut din alt aluat. Poate și formarea sa ca metodist să contribuie la aplecarea spre analiză și tactică, cert este că omul nu a păcălit deloc până acum meseria. Și-a făcut treaba impecabil iar salvarea de la retrogradare i se datorează în proporție de 97 la sută (restul procentelor le ia Ganea, să aibă și el de-o deschidere, că anul trecut ne bătea iarna la ușă și noi tot 3 puncte aveam). ”U” a învățat de la Teja să se apere bine conform principiului atacanții vând biletele dar apărarea câștigă punctele.
Bun, două paragrafe de explicații sunt suficiente ca să înțelegeți că nu am nimic cu antrenorul lui ”U”. Dimpotrivă, îl simpatizez mult peste media națională. Dar... meciul cu Dinamo el l-a pierdut. Singur! Nu Lungu, Ninu, Jula sau Balaj. Nici Târnăcop, chit că, cu el la mijloc și cu un om mai puțin, jucam cu doi fundași stânga în teren! În fața unei echipe care nu a excelat la organizare de joc, Teja a făcut exact ce trebuia ca să piardă: nu i-a blocat pe trei jucători dinamoviști extrem de periculoși atunci când au spații.  Pe lângă că le-a subestimat pericolul individual i-a mai și invitat la vânătoare purtându-le pe la nas mingea cu posesia fundașilor.
Nu fac mai mult pe deșteptul pentru că nu se cade să-i dăm în cap antrenorului la prima greșeală. A făcut erori și va mai face. Am doar pretenția ca el să nu cadă în boala rataților, găsind scuze pentru înfrângeri în locul soluțiilor.
Mihai Hossu

Comentarii