Atât de ”exclusivă” a fost analiza plecării Universității din Cluj încât boii fricii aproape  au răsturnat carul panicii în Someșul de lângă stadion. În învălmășala dezvăluirilor scoase din burtă, a înțelegerii și implicit a prezentării superficiale a subiectului ce a pus suporterii  pe jar, a trecut aproape neobservată adevărata pacoste care putea lovi Universitatea: mutilarea identității!
V-am spus și săptămâna trecută având în bagaj suficiente informații despre dimensiunea reală a cazului, ”U” nu a fost niciun moment în pericol de a pleca din Cluj. A ales să își schimbe sediul clubului ca o consecință a handicapului în care era pus în raport cu celelalte cluburi din România aflate în insolvență. Ce e posibil în orice alt loc din țară, e imposibil la Cluj. Fără documentarea temeinică într-un subiect atât de sensibil, varianta propagată prin presă, că Walter și-ar retrage jucăriile din oraș, a penetrat foarte ușor în rândul maselor, alimentată de precedentul episod al plecării patronului. În fapt, singurul pericol în acest caz a fost unul intuit doar de puțini oameni: Universitatea rămânea fără Cluj în denumire, ceea ce echivala cu o amputare a unei componente importante din viața echipei. Din fericire, o mică gafă făcută de președintele Federației, care și-a exprimat public o părere fără să cunoască probabil datele problemei, fiind informat ulterior asupra erorilor din declarație, a făcut ca cererea lui ”U” să fie judecată pe baza unei documentări temeinice. Cazul s-a închis cu toată lumea fericită: Universitatea a primit dreptul de a-și schimba sediul clubului și Clujul a rămas în denumirea echipei.
E greu să ceri suporterilor să înțeleagă că nu întotdeauna în spatele unor acțiuni stau interese ascunse. Întodeauna este o conspirație la ”U”. Nu pot băga mâna în foc că mâine, peste o lună sau peste un an, dintr-o toană de moment sau acumulând supărări doar de el știute, Walter nu va pleca din nou chiar înainte de a se întoarce în totalitate. Dar am suficiente informații și raționamente să afirm că lucrurile merg acum într-o altă direcție. E suficient să acceptați că sunt deja doi ani de când echipa se putea prăbuși chiar fără rele intenții. Totuși, rezultatele arată că energiile au fost canalizate de fiecare dată spre salvare. Că planul de reorganizare a fost respectat și cineva s-a bătut întodeauna pentru ”U”, fie că a făcut-o pe teren, la federație sau la TAS.
Ca măsură de autoprotecție le-aș recomanda suporterilor Universității ca, în fața avalanșei de informații cu care sunt bombardați, în imposibilitatea de a separa răul de bine, adevărul de invenție, să fie selectivi cu locul din care își culeg știrile despre ”U”. Și, odată ce timpul invalidează subiectele, să privească ulterior cu scepticism spre sursa care dă rateuri, lăsându-i rol de divertisment și nu de informare.
Către final, că m-am lungit mai mult decât așteptarea rapidului în gara Aiud, mă plâng și eu ca unul neînțeles de soartă: dacă aveți știință, dacă v-a șoptit cineva la ureche, dacă ați văzut ceva pe facebook, dacă ați văzut cu ochii minții, dacă, dacă... Nu-mi spuneți și mie ce mai face Mărginean? Mi-e dor de el și, obișnuit să-i găsesc urmele pe fiecare drum de păcat, sufăr intens când nu mai am vești despre el. De unde și cântecul:
Limoniu era, săracul,
Mult mai negru decât dracul.
Ducea-n spate un cazan,
Să boteze alt albaiulian!
Cine-i oare, cine-i oare?

 

Comentarii